Campanie a ITM Galați pe tema modificării salariilor brute ca urmare a transferului contribuţiilor

0
1717

Până pe 31 ianuarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi desfăşoară o campanie de informare a reprezentanților unor societăţi comerciale, regii autonome sau instituții publice care au responsabilități de angajator, în legătură cu modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Prin această campanie, inspectorii ITM vor informa categoriile menționate în legătură cu procedura de punere în aplicare a prevederilor art. VII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2017 şi în privința procedurilor de iniţiere a negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare. „Având în vedere necesitatea operării modificărilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018, este utilă clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special în ceea ce priveşte modificarea contractului individual de muncă, înregistrarea si transmiterea acesteia în registru”, se spune în comunicatul ITM Galați.

Totodată, campania de informare vizează şi prevederile derogatorii de la Legea nr. 62/2011 a dialogului social, reglementate prin art. VII al Ordonanţei de urgenţă nr. 82/2017, referitoare la obligaţia iniţierii negocierii colective pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. ITM Galați va organiza întâlniri cu reprezentanţii ai unor societăţi comerciale, regii autonome, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale, pentru a le prezenta principalele reglementări cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractului individual de muncă,  prevederile legale privind timpul de muncă şi timpul de odihnă și dispoziţiile legale referitoare la contractul individual de muncă cu timp parţial, coroborate cu prevederile referitoare la obligaţia angajatorului de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat.

Vor mai fi discutate unele aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă a salariaţilor, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.