Pompierii gălățeni au adus un pic de fericire pe chipurile încercate de viață ale vârstnicilor de la Căminul “Ștefan cel Mare și Sfânt”. ,,Cu respect şi preţuire pentru cei care au nevoie cel mai mult de o rază de lumină, pentru cei trecuţi prin greutăţi şi nevoi, cadrele militare ale ISU Galați au făcut o vizită din suflet, la sufletele în care bucuria apare mult prea rar , la Căminul pentru persoane vârstnice “Ștefan cel Mare și Sfânt”, din strada Războieni.La început de primăvară, tristețea sau nevoile au fost mai puțin simțite de către bătrânii instituţionalizaţi. Salvatorii gălățeni au fost întâmpinați de către doamnele de vârsta a treia din Cămin ca și cum ar fi fost proprii copii, iar modelul lor de prietenie și apropiere sinceră ne învață că vârstnicii ar trebui ascultați și vizitați mai des”, a precizat lt.col. Eugen Chiriță, ISU Galați. Cadrele ISU Galați au vizitat vârstnicii în ziua de 8 martie, dăruind produse alimentare și de igienă personală, mărţişoare şi felicitări, însoţite de un cuvânt de îmbărbătare