Cadouri de Moş Nicolae, confiscate de poliţişti

0
686

Peste 1000 de jucării pentru cei mici, care erau scoase, ieri, la vânzare, în magazine din Galaţi şi Tecuci, pentru a fi cumpărate şi oferite pe post de cadouri de Moş Nicolae sau Moş Crăciun au fost confiscate de poliţiştii gălăţeni care au constatat că jucăriile erau contrafăcute. Potrivit IJP Galaţi, “la data de 05 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la operatorii economici care desfășoară activități comerciale pe raza municipiilor Galați si Tecuci, în vederea asigurării climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor contrafăcute dăunătoare sănătății. Acțiunea polițiștilor a vizat producerea, transportul, comercializarea și distribuirea produselor ilicite și contrafăcute în scopul identificării, documentării, destructurării si tragerii la raspundere penală a membrilor/beneficiarilor principalelor rețele care introduc și comercializează în aria de competență produse contrafăcute, falsificate sau piratate, inclusiv jucării și produse pentru copii.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca reprezentanții a 6 societăți comerciale au expus spre vânzare, în incinta punctelor de lucru, produse contrafăcute destinate copiilor, fiind indisponibilizată cantitatea de 1.121 jucarii in valoare de 23.643 lei, despre aceste produse existând, totodată, suspiciunea că sunt dăunătoare sănătății, motiv pentru care urmează a fi supuse unor expertize de specialitate efectuate de instituțiile abilitate. Au fost întocmite 6 dosare penale sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare prev. de art. 90, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice, rep. și a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 1.500 lei, prev. de OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 2 =