Burse mai mari pentru elevi, la iniţiativa primarului Ionuţ Pucheanu

0
1433

Propunerea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, privind majorarea burselor pentru elevi a fost aprobată joi în ședința Consiliului Local. Este vorba despre despre burse duble şi chiar aproape triple pentru copii.

Ionuţ Pucheanu: „Aşa cum am promis, am majorat bursele pentru elevii gălăţeni. Sunt creşteri cuprinse între 16% şi 163% pentru aceşti copii care merită să fie încurajaţi, susţinuţi şi apreciaţi”.

Astfel, în urma hotărârii iniţiate de primarul Ionuţ Pucheanu bursa de performanță creşte cu 16% şi ajunge la 250 lei/elev/lună; bursa de merit pentru elevii cu medii de peste 9,50 creşte cu 163% şi devine 150 de lei;  bursa de merit pentru elevii cu medii între 8,50 şi 9,50 creşte cu 75% şi ajunge la 100 lei/elev/lună; bursa de studiu şi bursa socială cresc cu 100% şi ajung la 100 lei/elev/lună.

Se vor acorda 118  burse de performanță (pentru elevii care au obținut locurile I, II, III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de MECTS); 8.380 burse de merit (pentru elevii cu rezultate excelente, cu media generală de cel puțin 9,50, precum şi pentru elevii cu rezultate deosebite, cu media generală de cel puțin 8,50 și elevi ce au obținut locurile I, II, III,  la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de MECTS, la etapele județene ale competițiilor/ concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS); 29 burse de studiu; 510 burse de ajutor social.

Majorările aprobate întrunesc condiţiile de legalitate şi ţin cont de posibilităţile financiare actuale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.