Bruno Ribo, înlocuit – combinatul siderurgic are un gălățean la conducere

0
4367

La doar o săptămână de când Comisia Europeană a confirmat că grupul ArcelorMittal vrea să vândă combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, pe platforma căruia lucrează 7.000 de salariați, unitatea a primit la conducere un nou director, care îl înlocuiește pe Bruno Ribo, cel care a condus combinatul în ultimii șase ani.

Astfel, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați are un nou director, în persoana lui Bogdan Grecu Nou director conduce, ca și predecesorul său și ArcelorMittal Skopie. Bogdan Grecu are 41 de ani, a absolvit Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Științe Economice și Administrație cu un masterat în economie și – începând cu 2001 – s-a alăturat echipei Combinatului Siderurgic de la Galați. Din 2012, a fost membru al Comitetului Director al ArcelorMittal Galați și a coordonat diverse activități cum ar fi: audit intern, cumpărări, logistică, investiții, I.T., automatizări, lanț furnizor și cerere. 

Numirea vine la o săptămână după ce ArcelorMittal a primit aprobarea Comisiei Europene pentru achiziţia celei mai mari oţelării din Europa – Ilva, Italia – şi, în paralel, a fost de accord cu lista de unități  de producție pe care ArcelorMittal le va vinde, listă pe care se află și combinatul siderurgic de la Galați, dar și cel din Skopje, Macedonia. Reamintim, una din condițiile impuse grupului ArcelorMittal de Comisia Europeană pentru ca acest organism să fie de acord cu achiziția combinatului din Ilva a fost vânzarea altor unități de producție siderurgice, astfel încât ArcelorMittal să nu formeze un monopol pe piața europeană de oțel. Grupul ArcelorMittal a stabilit o listă cu mai multe unități, respectiv:  ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia, ArcelorMittal Galați, România, ArcelorMittal Skopje, Macedonia, ArcelorMittal Ostrava, Republica Cehă,  ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg și liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia.
Potrivit unui comunicat de presă al ArcelorMittal,  Activitatea ambelor unități și a celor incluse în pachetul de separare va fi condusă de un „manager al unităților ținute separat” și monitorizată de un „împuternicit pentru supraveghere”, numit în acord cu   reprezentanții Comisiei Europene.

Toate activitățile noastre vor continua în mod obișnuit în următoarele luni de tranziție și de pregătire pentru vânzare„, a spus Bogdan Grecu, Directorul General al Unităților ArcelorMittal Galați – Skopie, citat în comunicatul de presă al ArcelorMittal.
Bogdan va avea tot sprijinul meu în viitorul apropiat pentru a asigura o tranziție lină și o continuitate perfectă în toate activitățile noastre„, a declarat Bruno Ribo, fost Director General al ArcelorMittal Galați – Skopie.
Bruno Ribo, în vârstă de 55 de ani, a fost, începând cu anul 2012,  director general pentru combinatele din Galați și – ulterior –  Skopie. El îl va sprijini pe noul Director General, în timpul fazei de tranziție, mai transmite ArcelorMittal Galați.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.