Bilete cumpărate online de pe noul site al Teatrului Dramatic!

0
1241

Teatrul Dramatic “Fani Tardini” are un nou site (http://www.fanitardini.ro/), o prezentare modernă a activităţii instituţiei, de la istoric şi prezentarea, detaliată, a actorilor (secţiune încă în dezvoltare, căci sunt prezentaţi actorii cu vechime, nu însă şi cei mai tineri), până la menţionarea tarifelor biletelor, precum şi prezentarea diagramelor locurilor din cele două săli de spectacol, astfel încât să îţi poţi alege, aşezat comod, în faţa computerului,  locul de unde vei urmări piesa de teatru.  O noutate a site-ului va fi şi posibilitatea ca spectatorii să îşi poată achiziţiona online bilete, secţiune deja creată dar la care încă se lucrează pentru a putea fi funcţională.  Cei care accesează pagina pot afla mesajul instituţiei: “La Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați se ridică cortina pentru stagiunea 2017-2018! Până la finalul anului vom revedea spectacolele preferate din stagiunea anterioară, însă ne așteaptă și o premieră în octombrie. În luna noiembrie, scena teatrului ne întâmpină cu emoții fragede, curate. Vor juca pe scenă actuali studenți ai Facultății de Arte Galați, viitori actori care merită aplauzele noastre. Stagiunea vine cu două vești bune: din luna septembrie se va definitiva și sistemul de achiziție a biletelor online. De asemenea, între 7 și 15 octombrie începe Festivalul Național de Comedie Galați, ajuns la a 29-a ediție. Locul tău este la teatru!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.