De luni, 4 septembrie 2023, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, revine la programul extins cu publicul. Astfel, atât la sediul central (strada Mihai Bravu nr. 16), cât și la Filiala nr. 1 (Țiglina I, incintă Club Liberty, lângă Orășelul Copiilor) și Filiala nr. 2 (Micro 40, fost Liceu Metalurgic), programul va fi următorul:
· De luni până vineri, între orele 9.00-19.00;
· Duminică, între orele 9.00-13.00.
Totodată, având în vedere importanta investiție pe care Consiliul Județean Galați o va derula în viitorul imediat apropiat, în beneficiul Bibliotecii și al comunității implicit, care presupune reabilitarea energetică a clădirii monument istoric (sediul central din strada Mihai Bravu), Marcă a Patrimoniului European, vă informăm că, începând cu data de 4 septembrie 2023, la sediul central, serviciile multimedia și internet vor fi suspendate pentru public.
În schimb, serviciile de împrumut la domiciliu și săli de lectură vor fi în continuare accesibile gălățenilor, optând, la acest moment, doar pentru varianta restrângerii activității, astfel încât gălățenii mici și mari să poată împrumuta în continuare documente de la sediul central și să poată studia la sala de lectură.
Menționăm că serviciile electronice și de internet, chiar dacă vor fi suspendate la sediul central, vor fi continuate de cele două filiale ale Bibliotecii, inclusiv amplul program „Servicii în sprijinul comunității gălățene”, de mare impact pentru public și premiat la nivel național, prin intermediul căruia gălățenii sunt învățați și ajutați să facă plăți online și multe alte operațiuni utile în viața de zi cu zi. Aceste servicii vor fi asigurate de bibliotecarele de la cele două filiale și cu implicarea bibliotecarelor din cadrul Serviciului Referințe electronice/Internet de la sediul central.