Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” împlinește 131 de ani de la inaugurare

0
673
Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” împlinește 131 de ani de la inaugurarefondată datorită donației generosului om de cultură, politician, profesor universitar, istoric și bibliofil – academicianul Vasile Alexandrescu Urechia. Cu acest prilej, întreaga săptămână va fi una aniversară, cu numeroase evenimente, care se vor desfășura atât fizic, cât și online, reunite sub genericul Zilele Bibliotecii Județene ”V.A. Urechia.
Lansări de carte, expoziții, proiecte culturale, activități de promovare, întâlniri profesionale pe platformele Zoom și Google Meet, dar și activități inedite se vor derula în Galați, pe parcursul întregii săptămâni, atât la sediul central al Bibliotecii cât și la filiale.
Enumerăm doar o parte dintre invitații noștri speciali, care vor fi prezenți și își vor aduce contribuția la reușita acestui eveniment: Nona Rapotan, jurnalist, profesor de filosofie și editor al cunoscutului site Bookhub.ro; jurnalista și scriitoarea Katia Nanu; prof. univdr. Constantin Ardeleanu; scriitorul Andrei VeleaGülten Abdula Nazare, președinta filialei UDTR Galați și a Centrului de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de Jos”, scriitorul Petre Răudirector al Editurii InfoRapArt Galați; scriitoarea Elisabeta Furtună.
De asemenea, Biblioteca va premia, vinerea viitoare, cititorii săi fideli.
Conform noilor restricții, participarea la evenimente se va face pentru 30% din capacitatea sălii, iar cei care vor să participe trebuie să îndeplinească una dintre condițiile de mai jos:
Conform Hotărârii Guvernului României nr. 1130 din 22 octombrie 2021, în incinta sediului central și a celor două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” se va permite accesul doar persoanelor:

· care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
· care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
· care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

· care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.