Bătrân tâlhărit în stradă, ajutat de un poliţist local aflat în timpul liber

0
2692

Un polițist care își desfășoară activitatea pe raza Secției nr. 1 de Poliție Locală, în timp ce se deplasa spre domiciliu, după efectuarea programului de muncă, a observat în zona restaurantului ,,Corabia Piraților”, de pe Prelungirea Traian, o persoană de sex masculin, care susținea că a fost victima unei agresiuni, prezentând urme vizibile de sângerare în zona capului. ,,Ulterior la fața locului s-a deplasat un echipaj de polițiști locali care i-a reținut pe numiții D.G., de 23 ani și C.S.G, de 48 ani, ambii din Galați. De asemenea persoana vătămată, numitul T.Z., de 90 ani, din Galați, precum și bunurile abandonate în zona unui imobil de pe strada Instrucției, au fost duse la sediul Secției nr. 1 Poliție Locală.Numita D.G., a fost identificată de către partea vătămată, ca fiind una distre persoanele care l-au agresat și deposedat de bunuri și suma de 300 euro și 100 lei”, a precizat Aurelia Matei , Poliţia Locală Galaţi. În acest caz au fost întocmite actele procedurale, partea vătămată a fost predată la ambulanță pentru îngrijiri medicale, iar cele două persoane au fost predate la Secția 1 Poliție Națională, pentru continuarea cercetărilor.Potrivit informaţiilor furnizate de cms.şef. Gabriela Costin , IPJ Galaţi, cercetată pentru această tâlhărie este  tânăra de 23 de ani  deşi încă o persoană, un minor, a fost implicat în faptă dar acesta nu răspunde penal din cauza vârstei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.