Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” caută soldați și gradați profesioniști

0
584

Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” Galați, derulează în perioada 15-30 septembrie 2023,   programul  de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile vacante de soldat/gradat profesionist în activitate.

După parcurgerea procesului de selecție, recruții vor desfășura programul de formare profesională inițială în cadrul structurii din municipiul Galați, unde, ulterior, vor fi încadrați pe funcțiile pentru care au optat.

Pentru a putea deveni soldat/gradat profesionist în activitate într-una dintre structurile militare menționate mai sus, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) să aibă cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin 6 luni, la data începerii anului de învățământ/cursului/programului de formare;
  2. b) să aibă vârstă între 18 ani ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
  3. c) să fie absolvent al învățământului general obligatoriu de 10 clase;
  4. d) să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de corupți­e, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unități de învățământ liceal militar, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
  5. e) să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituția de învățământ militar sau în programul de formare/instruire va renunța la această calitate;
  6. f) să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membru al unor organizații incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
  7. g) să nu aparțină unor culte sau asociații/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
  8. h) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau asociații comerciale, cu excepția celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situații, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituția de învățământ militar sau la cursul de formare ori la programul de instruire va renunța la această calitate;
  9. i) să fie declarat „Apt” la evaluările/examinările organizate de către centrele zonale de selecție și după caz, de către structurile desemnate;
  10. j) să fie declarat „Apt” în urma examinării medicale efectuate la unitățile sanitare din cadrul Ministerului Apărării Naționale;
  11. k) pentru candidate – să declare în scris că îți asumă toate riscurile, în situația în care pe parcursul susținerii probelor de selecție se află în stare de graviditate/maternitate;
  12. l) își exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție, astfel:

  • Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, mun. Galați, strada Ștefan cel Mare, nr. 32, telefon 0725054205.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.