Basarabia Culinară în campusul universitar

0
578

Agitaţie mare în campusul universitar Al. Ioan Cuza, în această dimineaţă când, în parcul dintre căminele strudenţesti H şi D, tinerii au întins mese pe care au apărut zeci de preparate culinare moldoveneşti care mai de care mai apetisante. Şi cum cu bucatele bune merg şi un vin bun, studenţii basarabeni, căci despre ei este vorba,  au umplut şi zeci de pahare cu vin rubiniu, din Republica Moldova. Tinerii şi-au invitat apoi colegii la degustat şi la distracţie, mai ales că atmosfera a fost antrenată de muzica românească, aşa că horele moldoveneşti s-au încins imediat, studenţii demonstrând că ştiu să se distreze în stil tradiţional. Asta, pentru că mâine seară, în acelaşi loc (între cămine) va avea loc o distracţie în stil modern, fiind programat concertul Guess Who (de la ora 19.00).

Revenind la evenimentul de astăzi, intitulat “Basarabia Culinară”, acesta s-a desfăşurat în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului “Zilele Basarabiei”, organizat anual de Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni “Stefan cel Mare” din cadrul Ligii Studenţilor din Galaţi. Festivalul s-a deschis la începutul săptămânii şi până astăzi a cuprins diverse activităţi sportive, culturale, un târg de carte şi dezbateri, precum cea pe „Basarabia între granițele ignoranței și apatiei sociale”. Potrivit organizatorilor, această ediţie a festivalului este  dedicată celebrării celor 101  ani de la Unirea Basarabiei cu România, fiind puse în valoare cele mai importante aspecte ale culturii românești, cuprinse în spațiul dintre Prut și Nistru.

Partenerii festivalului sunt: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Casa de Cultură a Studenților Galați, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi, JRS Romania.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two + 10 =