Intervenție a echipajelor SMURD, pompierilor și Ambulanței, duminică dimineață, la Independența după ce un bărbat s-a electrocutat în timp ce se afla pe un stâlp de înaltă tensiune. Se pare că bărbatul era electrician autorizat dar nu se știe ce lucrări efectua și cu acordul cui ,atunci când s-a electrocutat. ,, Echipajul nostru a mai putut constata doar decesul prin electrocutare a victimei, un bărbat în vârstă de circa 50 de ani “, a precizat dr, Mihai Polinschi, director SAJ Galați. Echipe de la Electrica au întrerupt curentul și pompierii au intervenit cu autoscara pentru a da jos corpul neînsuflețit ce a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. S-a început o anchetă în acest caz.