Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la o persoană cu dublă cetățenie, româno-moldovenească care a fost depistată conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi conferea acest drept.
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat, cu dublă cetățenie, româno–moldovenească, în vârstă de 33 ani care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Republica Moldova.
În urma verificărilor s-a constatat că persoana aflată la volan deţinea un permis de conducere valabil emis de către autoritățile din Republica Moldova doar pentru categoriile B, C1 și C și nu pentru categoria ”CE”, necesară pentru a putea conduce ansambluri rutiere de genul celui cu care s-a prezentat la trecerea frontierei de stat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.










