0 C
Galați
luni, februarie 9, 2026
Acasă EVENIMENT Bărbat condamnat 15 ani în Franța pentru jaf armat, reținut la frontieră

Bărbat condamnat 15 ani în Franța pentru jaf armat, reținut la frontieră

0
256

Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un bărbat căutat de către autorităţile din Franța pentru implicarea într-un grup infracțional organizat, jaf armat și alte infracțiuni asociate.

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, o persoană cu cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră s-a constatat că pe numele acesteia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile din Franța, bărbatul având de executat o condamnare de 15 ani de închisoare, fiind căutată pentru jaf armat, aderare la un grup infracțional organizat și alte infracțiuni asociate.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.