Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 30 de ani, din satul Costi, comuna Vânători, județul Galați, care circula cu viteză peste limita legală în localitatea Vameș, județul Galați.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul condus de acesta, înmatriculat în Italia, figurează cu alertă operativă emisă de autoritățile italiene, valoarea estimată a vehiculului fiind de aproximativ 100.000 de euro.
Autoturismul a fost indisponibilizat și introdus în parcarea Inspectoratului de Poliție Județean Galați, până la clarificarea situației sale juridice.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.










