Autobuzele noi, cumpărate de Primărie, circulă începând de vineri

0
1748

Societatea locală de transport în comun, SC Transurb, informează că “începând de vineri, 20 decembrie 2019, cele 40 de autobuze noi Euro 6, achiziționate de Primăria Municipiului Galați, se vor afla pe străzile orașului. Urmare a acestui fapt, pe unele trasee, vor exista modificări în programul mijloacelor de transport în comun, în urma aprobării HCL 562/12.12.2019, după cum urmează: Traseul 19 (Complex Siret – Grădina Publică) va fi suplimentat cu două autobuze pentru toate cele șase intervale ale programului de transport în zilele lucrătoare. În intervalele orare 07.00-09.00 și 13.00-18.00 traseul va fi asigurat cu șase autobuze, cu o frecvență de 12 minute, față de 18 minute cum se întâmplă prezent.

Traseul 27 (Cartier Dimitrie Cantemir – Parc CFR) va fi asigurat cu două autobuze în plus în intervalele orare 07.00-09.00 și 13.00-18.00, acest traseu fiind prelungit până la Parc CFR. Pentru traseul 37 (Levaditti – Țiglina I) se va micșora timpul cursei de la 60 de minute la 40 de minute și se va mări numărul de curse.

Noul grafic de transport va putea fi consultat începând de vineri, 20 decembrie, pe site-ul societății noastre, dar și la toate punctele de vânzare ale legitimațiilor de călătorie, urmând ca în cel mai scurt timp să fie actualizate și panourile de informare amplasate în interiorul adăposturilor pentru călători. Cele 40 de autobuze noi Euro 6 au lungimea de 12 metri, trei uși de acces, capacitate de transport de 97 de persoane, podea joasă, rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități, aer condiționat, afișaj de tip LED, sistem de supraveghere video și validatoare de card, compatibile cu sistemul de ticketing, ce urmează a fi implementat în Galați. Noile autobuze vor face călătoria pe străzile orașului confortabilă și civilizată”

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 3 =