Primăria va investi peste 22 de milioane de lei pentru reabilitarea străzii Brăilei, a trotuarelor, a parcărilor aferente și pentru reamenajarea spațiilor verzi.
Lucrările au început deja, iar în prezent se intervine pe porțiunea cuprinsă între strada Oțelarilor și intersecția cu strada Frunzei, anunță primarul Ionuț Pucheanu
”Am început lucrările de reabilitare pe toată lungimea străzii Brăilei. Știu că mulți dintre dumneavoastră spuneți că se ”sapă peste tot”, și da, poate fi uneori neplăcut și inconfortabil, însă cu puțină răbdare aceste lucrări se vor termina și vom avea un oraș așa cum ni-l dorim – frumos și îngrijit. Reparăm carosabilul, trotuarele, locurile de parcare, stațiile de autobuz, reamenajăm spațiile verzi adiacente și vom reface semnalizarea rutieră pe cea mai importantă arteră de circulație din oraș. Le mulțumim conducătorilor auto și locuitorilor din zonă pentru răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor”, spune edilul Galațiului.
Municipalitatea are în derulare investiții majore (modernizarea centrului orașului – pentru prima dată pus în valoare, restructurarea urbană din zona CNMK, modernizarea mai multor străzi etc), dar și numeroase lucrări dedicate reabilitării infrastructurii de cartier – un program amplu de refacere a străzilor și trotuarelor din cartiere, demarat la inițiativa primarului Ionuț Pucheanu.