Primăria municipiului Galați informează că, în cadrul lucrărilor ce urmează a fi executate pentru realizarea obiectivului „Reabilitare rețea apă potabilă str. Domnească”, sâmbătă, 9 septembrie 2023, în intervalul orar 08.00 – 18.00, tronsonul cuprins între str. Eroilor și str. Gării va fi închis circulației autovehiculelor.
Pe durata lucrărilor, sunt disponibile următoarele rute ocolitoare:
Axa Sud – Nord: str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian;
Axa Nord – Sud: str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu; str. Domnească – str. Basarabiei – str. Paul Păltânea – str. Gării – str. Ana Ipătescu.
„Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și semnalele agenților de circulație pe durata derulării evenimentului”, informează Biroul de Presă al Primăriei.
În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, se vor opera următoarele modificări:
– Traseul 9 (Țiglina III – Gara CFR) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, returul rămânând nemodificat;
– Traseul 11 (Micro 13B – Piața Centrală) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – Piața Centrală, returul rămânând nemodificat;
– Traseul 102 (Micro 19 – Bariera Traian) – de la stația Universitatea „Dunărea de Jos” va fi deviat pe str. Eroilor – str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei, și va fi asigurat cu autobuze pe toată durata programului de transport;
– Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) – de la stația Universitatea „Dunărea de Jos” va fi deviat pe str. Eroilor – str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
Stațiile „Teatrul Dramatic”, „Parc Eminescu” și „Parfumul Teilor” vor fi suspendate pe durata executării lucrărilor.