Arhiepiscopia Dunării de Jos va înfiinţa şi dota 10 cabinete medicale în mănăstiri

0
985

În cadrul Sinaxei monahale eparhiale a stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, de la începutul lunii septembrie a acestui an, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, s-a hotărât înfiinţarea a 10 cabinete medicale în cadrul unor mănăstiri din Eparhia Dunării de Jos şi dotarea acestora cu cele necesare desfăşurării actului medical.

Permanent în cadrul obştilor monahale, grija pentru sănătatea sufletească se împleteşte exemplar cu cea pentru sănătatea trupească.

Având în vedere lunga tradiţie a bolniţelor mănăstireşti şiţinând cont de faptul că unii monahii şi monahii au studii medicale de specialitate, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a binecuvântat ca această lucrarea de oferire a asitenţei medicale în cadrul obştilor monahale eparhiale să se desfăşoare în  spaţii amenajate şi dotate corespunzător.

În acest sens, prin contribuţia şi sprijinul domnului Alexandru Chiriac, profesor în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi managerul unui important lanţ farmaceutic din ţară este posibilă în această perioadă de pandemie prin care trecem dotarea celor 10 cabinete medicale cu mobilier, instrumentar şi aparatură medicală, precum şi cu medicamente.

Astăzi, în cadrul Mănăstirii ”Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi a avut loc prima acţiune de pregătire şi utilare a spaţiilor destinate activităţii medicale mănăstireşti, integrate în cadrul Clinicii ”Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”.

După ce mobilierul şi celelalte componente medicale au fost transportate la sediul mănăstirii, acestea au fost amplasate în spaţiul special amenajat şi pregătite potrivit destinaţiei lor.

Valoarea darurilor oferite în cadrul acestui proiect eparhial este de 60.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.