Arhiepiscopia Dunării de Jos oferă ghiozdane şi rechizite şcolare pentru 4.000 de copii

0
213

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, urmând o mai veche tradiţie din această eparhie, la începutul noului an şcolar 2021-2022 a fost organizată  o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.

Astfel, Centrul eparhial, prin cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul eparhiei a derulat programul social-filantropic „Hristos în școală“, îndreptat cu precădere către copiii ce provin din familii defavorizate şi marginalizate social.

În concret, în această săptămână premergătoare începerii noului an şcolar, au fost achiziţionate 4000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare, respectiv caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci şi rigle, toate fiind predate protoieriilor pentru a fi distribuite parohiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Astăzi, Protoieria Galați a livrat parohiilor din subordine 800 de ghiozdane pline cu rechizite școlare pentru ca în zilele următoare acestea să ajungă la copiii nevoiași din acest protopopiat.

Prin programul social-filantropic derulat de Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt sprjiniţi 4.000 de copii, iar valoarea totală a ajutoarelor se ridică la un cuantum de 300.000 lei, sumă oferită de Centrul eparhial, cele 8 protoierii şi parohiile Eparhiei Dunării de Jos.

Acest ajutor acordat de biserică în fiecare an la Dunărea de Jos este de un real folos semenilor noştri cu situaţie materială precară, întrucât ei reuşesc astfel să se încadreze în normalul vieţii având cele necesare pentru un nou şi bun început de an şcolar.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 2 =