Arhiepiscopia Dunării de Jos a creat un fond pentru achiziţionarea de aparatură medicală de maximă urgenţă

0
583

Arhiepiscopia Dunării de Jos a creat un fond pentru achiziţionarea de aparatură medicală de maximă urgenţă necesară spitalelor din Galaţi, Brăila şi Tecuci.

În urma consultăriii cu cei opt protoierei din Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cadrul videoconferinţei care a avut loc marţi, şi la propunerea preoţilor din eparhie, s-a hotărât crearea unui fond pentru achiziţionarea de aparatură medicală de maximă urgenţă. Suma pentru aceste echipamente va fi donată de arhiepiscopul Casian Crăciun şi clericii Eparhiei Dunării de Jos din retribuţiile salariale ale acestora.

ÎPS Arhiepiscop Casian le-a mulţumit slujitorilor bisericii pentru suportul real pe care îl oferă credincioşilor în acestă perioadă, dar şi pentru modelul de dărnicie în momente de încercare pentru toţi.

Totodată, a fost înfiinţat Fondul special eparhial pentru acordarea de sprijin în perioada pandemiei cu virusul SARS Cov 2, în cadrul căruia vor putea contribui membrii Adunării Eparhiale a Dunării de Jos, ai organismelor parohiale, precum şi toţi cei care doresc să ajute semenii aflaţi în suferinţă în această perioadă.

Contul în care se pot efectua astfel de donaţii este RO98 RNCB 0141 0328 6409 0001, titular cont Arhiepiscopia Dunării de Jos, CUI 3127395, deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Galaţi.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × five =