Aproximativ 7.000 de persoane au participat la petrecerea aniversară a Damen Galați. Primarul Ionuț Pucheanu, la sărbătoarea navaliștilor

0
2788

Nu mai puțin de 7.000 de persoane, printre care actuali și foști angajați ai Damen, împreună cu familiile lor, clienți ai șantierului naval, dar și oficialități au fost prezente la petrecerea fastuoasă organizată de companie pentru a marca Ziua Navalistului și 125 de ani de la înființarea șantierului naval gălățean.

Pe 15 august, Șantierul Naval Damen Galaţi a organizat tradiţionala petrecere de Ziua Navalistului. Anul acesta însă, petrecerea a fost una de o amploare deosebită cumulând o dublă aniversare: 100 ani de la Marea Unire Națională și 125 ani de la înființarea Șantierului Naval Damen Galați.

„Noi, cei din Șantierul Naval Damen Galați, suntem foarte mândri de moștenirea maritimă a țării noastre şi de rolul pe care compania noastră l-a avut în consolidarea acesteia – incluzând lunga serie de nave livrate de-a lungul timpului către Marina Militară Română.

Din anul 1999, când şantierul nostru s-a alăturat grupului de Șantiere Navale Damen, am continuat tradiția construirii unei game variate de nave complete şi complexe, printre care amintim super iahturi, nave de cercetare şi nave tip offshore dar şi nave militare.

Însă nu totul se rezumă la muncă! Chiar și în aceste vremuri, noi ştim să ne distrăm. Pentru a marca ocazia istorică a celor 125 de ani de tradiție navală, am organizat o petrecere aniversară destinată tuturor angajaților și subcontractorilor noștri, împreună cu familiile lor. În total, aproximativ 7,000 de persoane au participat la eveniment, incluzând şi foștii angajați ai șantierului şi familiile lor, oficialităţi ale orașului Galați, clienți si reprezentanți mass-media”, au spus reprezentanții companiei.

La petrecerea aniversară a fost prezent și primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care i-a felicitat pe navaliști pentru rezultatele deosebite ale muncii lor.

„Când spun Şantierul Naval din Galaţi spun profesionalism și tradiţie. Însă dumneavoastră sunteţi cei care fac lucrurile să meargă extrem de bine aici. Nu-mi rămâne decât să vă felicit, să vă urez sănătate și putere de muncă pe mai departe și sper ca și peste 125 de ani, urmașii noștri să se întâlnească din nou aici, într-o formulă poate chiar mai extinsă, ceea ce înseamnă că acest șantier își va extinde capacitatea de producţie în viitor!”.

 

„În centrul industriei construcţiilor navale din România, Şantierul Naval Damen Galaţi se mândrește cu moștenirea sa navală care a produs de-a lungul anilor o mare varietate de nave, de la petroliere, cargouri, vrachiere și platforme de foraj marin, până la feriboturi moderne și super-iahturi, nave de tip offshore, remorchere, precum și nave militare.

Astăzi este un moment prielnic pentru a ne gândi la toate prin câte am trecut, la cine suntem și încotro ne îndreptăm. Visul unui antreprenor îndrăzneţ și ambiţios, pe nume Gheorghe Fernic, început cu o mică fabrica în 1893 a fost continuat de generaţii și generaţii de navaliști, din tată în fiu, până în prezent.

Avem absolut tot ce ne trebuie, capacitatea necesară, echipamentele adecvate, forţa de muncă înalt-calificată și dorinţa de a demonstra că suntem un șantier de top și totodată, o mare familie”, a spus directorul general Rino Brugge.

Artiști și formaţii renumite de muzică pop și muzică populară – PARTIDUL KISS FM, IONUŢ DOLĂNESCU și PROCONSUL – au fost responsabili cu distracția la petrecere. La cârma coordonării și antrenului întregului program artistic au stat cunoscuţii prezentatori RĂZVAN și FLAVIA. Celor mici – viitorii navaliști – li s-a dedicat o zonă specială, unde s-au bucurat de face-painting și modelare baloane. Petrecerea s-a încheiat cu un extraordinar spectacol de artificii.

Municipiul Galați este de secole punctul central al construcțiilor navale din România. Începutul construcțiilor de nave la Galați este menționat încă din 1565 de pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu când din conținutul unui firman otoman rezulta ca la Galați exista un mic atelier de reparații navale. Mai târziu, in 1742, doua documente interne din colecția Bibliotecii Academiei Române atestă construirea de corabii in șantierul naval din Galați.

Șantierul nostru și perioada modernă a construcțiilor navale debutează cu Fernic. Născut in 1860, într-o vreme în care revoluţia industrială atingea, pe ici, pe colo, zona Galaţiului, Gheorghe Fernic, un pionier al timpului sau, era un antreprenor veritabil, specializat în știința prelucrării metalelor prin turnare si forjare. Uzinele “G. Fernic et Co”, cărora li s-a adăugat în 1897 si “Șantierul Naval G. Fernic et Co”, au fost înființate în 1893, într-un timp în care România depindea de străinătate pentru toate lucrările metalurgice si mecanice, dar mai cu seama pentru lucrările de reparații navale. Așadar, anul 1893 reprezintă nu numai începutul industrie metalurgice naționale, dar marchează si debutul epocii moderne a construcțiilor navale la Galați, si anume trecerea de la corabii din lemn la nave cu corpul metalic. Șantierul naval si-a făcut rapid un renume si a devenit recunoscut pe plan internațional pentru complexitatea navelor pe care le construia.

În anul Centenarului României și a celor 125 de ani de existență ai șantierului naval din Galați, noi, navaliștii gălățeni, alături de întreaga comunitate locală, ne dorim și suntem pregătiți să lansăm în fabricație primul proiect major destinat statului român, cele patru corvete multifuncționale care să între în dotarea Marinei Militare Române în cel mai scurt timp. Așa cum am demonstrat de peste 100 de ani capacitatea de a construi nave de cel mai înalt nivel, dar și că știm să sărbătorim momente importante ale istoriei, vrem sa arătam atât României, cât si aliaților noștri din NATO că se pot baza pe noi pentru a furniza cea mai bună variată de capabilitate de apărare navală la Marea Neagră.

Ca membru al Grupului de Șantiere Navale Damen care cuprinde 35 de companii din întreaga lume, ce deservesc toate sectoarele industriei maritime, cu o experienţă bogată în proiectare şi construcții navale, avem încredere într-un viitor luminos. Cu privirea spre acest viitor, ne uram cu mândrie „Vom fi ce am fost în cei 125 de ani de istorie şi chiar mai mult decât atât!”, au transmis reprezentanții companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.