La mai puţin de o lună de la relansarea programului municipalităţii de acordare a ajutoarelor financiare de câte 3.000 de lei pentru cei care decid să îşi debranşeze locuinţele de la sistemul centralizat de termoficare şi optează pentru alte surse de încălzire şi producere a apei calde, deja Primăria municipiului Galaţi a primit 949 de dosare pentru acordarea acestui ajutor. Pentru o parte din acestea, deja s-au emis şi dispoziţii de plată, transmite Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Sursa citată a mai precizat că majoritatea dosarelor au fost depuse la sediul central al Centrului de Informare al Cetăţeanului, din strada Fraternităţii nr.1, însă, în total, există încă alte patru puncte municipale unde se pot depune actele. Iată care sunt centrele şi programul de funcţionare ale acestora, unde puteţi depune dosare:
Sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați – strada Fraternității nr.1, bl. Șoim, programul cu publicul fiind: Luni, Marți, Miercuri 8,30-16,00; Joi 8,30-18,30; Vineri 8,30-14,00
Micro 39C, Bloc J5 (sediul Taxe și Impozite), unde programul cu publicul este: Luni, Marți, Miercuri, Joi 8,30-16,00; Vineri 8,30-14,00
Micro 18, Bloc E4 (sediul Taxe și Impozite), unde programul cu publicul este: Luni, Marti, Miercuri, Joi 8,30-16,00; Vineri 8,30-14,00
Sediul SC Calorgal SA – strada Crizantemelor (fostul sediu Apaterm), unde se pot depune dosare: Luni, Marți, Miercuri, Joi 8,00-15,30; Vineri 8,00-14,00
Sediul Ecosal – strada Prelungirea Brăilei, nr.7A, unde programul cu publicul este: Luni, Marți, Miercuri, Joi 8,00-15,30; Vineri 8,00-14,00.
Acesta este al doilea an în care Primăria municipiului Galaţi acordă ajutoare financiare de câte 3.000 de lei gălățenilor care doresc să se debranșeze de la sistemul centralizat de termoficare, învechit și păgubos. Cu ajutorul financiar oferit de autorități, oamenii își vor putea achiziționa un sistem alternativ pentru producerea căldurii și apei calde. Anul trecu, de acest program au beneficiat aproape 7.700 de gălățeni care au primit sprijin financiar de la Primărie, pentru a deveni independenți din punct de vedere termic.