Primăria municipiului Galați informează că, în primele trei luni ale anului 2026, aproximativ 100.000 de persoane fizice și juridice și-au achitat taxele și impozitele locale, ceea ce reprezintă un procent de circa 60% din totalul contribuabililor (180.000). Aceștia au beneficiat de bonificațiile pentru plata integrală a obligațiilor fiscale până la data de 31 martie 2026, conform prevederilor legale în vigoare.
Totodată, în perioada următoare, în conformitate cu legislația în vigoare, pe site-ul oficial al instituției, www.primariagalati.ro va fi publicată lista contribuabililor care înregistrează datorii la bugetul local.
Primăria municipiului Galați le reamintește cetățenilor importanța achitării la termen a obligațiilor fiscale, în vederea evitării penalităților și a măsurilor de executare silită.
Plata impozitelor și taxelor locale se poate face la ghișeu, prin intermediul platformei electronice https://ghiseul.ro sau a stațiilor de plată SelfPay amplasate în hipermarketuri, benzinării, agenții CEC, magazine etc.
Pentru contribuabilii care nu au cont și parolă, se poate intra în posesia ID-ului și parolei alocate, astfel:
– accesând direct platforma electronică de plată a impozitelor, taxelor și a altor venituri locale, www.ghiseul.ro;
– trimițând la adresa de e-mail [email protected], o cerere și copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, pentru contribuabili persoane fizice.
Programul la ghișeele Direcției Impozite și Taxe este astfel: la Centrul din str. H. Coandă, bl. J5, parter, la Centrul din str. Brăilei nr. 232, bl. E4, parter, și la Centrul din str. Basarabiei nr. 55, bl. A16, parter, programul este luni, marți, miercuri, joi: 8.30-15.30, vineri: 8.30-12.30, iar la Centrul din str. Domnească nr.13, bloc L, parter, programul este luni, marți, miercuri, joi 8.30 – 16.30, vineri: 8.30 – 14.00.










