Apel la protejarea mediului înconjurător

0
684
“Stă în puterea fiecăruia dintre noi să ocrotim planeta și mediul înconjurător pentru generațiile care vor urma. Reciclarea echipamentelor electrice și electronice pe care nu le mai folosim – televizoare, monitoare, calculatoare, frigidere etc – este foarte importantă. De aceea, prin intermediul Ecosal, ne-am alăturat campaniei Asociației Ecotic – ”Orașe Curate” – de colectare a acestor deșeuri în orașul nostru”, transmite primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, făcând apel la gălățeni pentru a participa la această campanie și, astfel, a proteja mediul înconjurător.
Campania se va derula până pe 20 decembrie, gălățenii având la dispoziție trei puncte de colectare, unde se pot lăsa echipamentele vechi: Punct Verde – Drumul Viilor nr.1, de luni până sâmbătă, între orele 8.00 și 16.00, iar duminică între 8.00 și 12.00; Strada Nufărului nr. 24 -26, de luni până vineri, între orele 7.00 și 14.00; Stația de sortare Barboși, de luni până vineri, între orele 7.00 și 14.00. Pentru aparatele grele și voluminoase, echipe ale Ecosal pot veni la domiciliu, pentru a le ridica în mod gratuit, în urma unui apel telefonic la numerele de telefon – 0236312282 sau 0374927292.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen + 6 =