Apel fals la 112-Un puști a anunțat o răpire

0
909

Poliţiştii din municipiul Tecuci au identificat un minor, din localitate care, în contextul unui joc cu un prieten, a sesizat în mod fals, la numărul unic de urgență 112, că ar fi fost victima unei infracțiuni de lipsire de libertate.,,La data de 30 iulie a.c., ora 14.35, Poliția Municipiului Tecuci a primit un apel telefonic, pe numărul unic de urgență 112, prin care o persoană, care afirma că se numește Dincă Marian, sesiza faptul că a fost luată cu forța de un taximetrist și este ținută în locuința acestuia, legată la ochi.Apelul a fost localizat ca fiind efectuat dintr-un cartier de pe raza municipiului Tecuci, de pe un terminal mobil.În urma apelului, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și, efectuând activități de investigare specifice, au identificat, la scurt timp, locația de unde a fost făcut apelul telefonic, precum și pe apelant.Acesta, un minor de 13 ani, din municipiul Tecuci, aflat la domiciliul unor rude, a declarat polițiștilor că nu a fost victima niciunei infracțiuni și că a făcut sesizarea respectivă în contextul unui joc cu un prieten, folosind un nume fals și un telefon mobil cu cartelă prepay”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Galați. Având în vedere vârsta minorului, sub 14 ani, acesta nu a putut fi sancționat contravențional pentru alarmarea organelor de poliție, fără motiv întemeiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.