APDM Galaţi şi-a planificat în 2018 investiţii de 10 milioane lei şi venituri de 18 milioane lei

0
1046

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galaţi estimează pentru acest an venituri totale de 17,8 milioane lei şi şi-a planificat investiţii în sumă de 10,5 milioane lei. Potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli, compania şi-a bugetat un profit net de 538.000 lei pentru acest an. Comparativ, potrivit bugetului rectificat pentru anul 2017, APDM SA Galaţi estima pentru anul trecut venituri totale de 17,75 milioane lei şi un profit net de 1,04 milioane lei. Cheltuielile totale pentru acest an sunt preconizate la 17 milioane lei. Cheltuielile de natură salarială au fost majorate la 7,26 milioane lei, ”ca urmare a reîntregirii acestora, pentru întregul an 2018, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2017 şi a modificărilor legislative privind contribuţiile sociale obligatorii”, se arată în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018.

APDM are aproximativ 160 de angajaţi. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a fost stabilit la 3.617 lei. Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi a fost fondată în 1991 şi gestionează întreaga infrastructură portuară situată pe Dunărea maritimă, respectiv terenuri portuare și fronturi de acostare a navelor, de la Mila marină 12,5 la km 17,5 si de la km 251 la km 255, incluzând porturile Galați, Brăila, Tulcea, Hârșova, Isaccea, Mahmudia și brațele secundare Măcin, Chilia și Sf. Gheorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.