Apă Canal suplimentează cisternele pentru gălăţenii fără apă la robinet

0
813

Având în vedere că Galaţiul se află, astăzi, sub avertizare de cod galben de caniculă iar mâine se va afla sub avertizare de cod portocaliu de caniculă, SC Apă Canal face câteva recomandări şi informează, totodată, că a luat câteva măsuri destinate persoanelor cărora societatea le furnizează cu program apa potabilă. “În contextul perioadei caniculare instalată, Societatea APA CANAL S.A. Galați a dispus o serie de măsuri care au ca scop atenuarea efectelor caniculei și secetei prelungite. Astfel, programul de asigurare a cisternei cu apă la asociațiile sistate a fost reconsiderat, va crește frecvența alimentării cu apă potabilă a locatarilor din blocurile debranșate.  Reamintim că în prezent se află în program de sistare un numar de 44 asociații de proprietari (6% din totalul asociațiilor din municipiul Galați), având în componență cca.7400 apartamente; soldul restant  înregistrat de cele 44 de asociații de proprietari este de 10.575.996lei, respectiv 76% din totalul soldului asociațiilor de proprietari din municipiul Galati. Dintre cele cca.7400 apartamente, 6935 de apartamente beneficiază deja de alimentare cu apă prin intermediul branșamentelor/contractelor individuale de furnizare. Este deja un fapt constatat că la cisternă se prezintă un număr scăzut de persoane, respectiv cele care au datorii restante și nu și-au putut executa branșamente individuale. De asemenea, Societatea APA CANAL S.A. Galati recomandă, pentru perioada de caniculă și secetă, limitarea consumului de apă potabilă numai pentru nevoi gospodărești, mai ales la consumatorii casnici, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Pentru udatul grădinilor este indicată folosirea unor surse alternative, cum ar fi forajele de mică adâncime sau bazinele pentru colectarea apei de ploaie.

Folosirea rațională a resurselor de apă și prevenirea risipei este o responsabilitate comună, a companiei de apă și a consumatorilor. Societatea APA CANAL S.A. Galati face tot ce ține de competența sa tehnică și organizatorică pentru a asigura necesarul de apă în toate localitățile din aria de operare. Forajele și rețelele din aria de operare sunt inspectate cu regularitate și monitorizate cu maximă atenție în această perioadă, pentru a preveni eventualele disfuncționalități, iar pe timp de noapte se refac stocurile din rezervoare. În localitățile în care cerința de apă va depăși capacitățile locale existente, avem în vedere suplimentarea necesarului de apă prin transportul din localitățile învecinate în care avem disponibil”, transmite Apă Canal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.