Poliţiştii gălăţeni au emis, anul trecut, un număr de 226 ordine de protecţie provizorii în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.
În anul 2019, dintre cele 226 de ordine de protecţie provizorii, 112 au fost emise în mediul urban şi 114 în mediul rural.
Din analiza situaţiei operative, rezultă că, în anul 2019, au fost înregistrate 1.224 de stări conflictuale intrafamiliale, în scădere cu 95 faţă de anul 2018, când au fost înregistrate 1.319 stări conflictuale intrafamiliale.
Dintre cele 1.224 de infracţiuni înregistrate, 766 au fost comise la domiciliu şi 458 în spaţiu public. După locul comiterii faptelor, 542 de infracţiuni au fost comise în mediul urban iar 682 de infracţiuni au fost comise în mediul rural.
Pentru prevenirea violenţei intrafamiliale, IPJ Galaţi a derulat în anul 2019 două campanii, în cadrul cărora au fost desfăşurate acţiuni de informare în 14 unităţi şcolare, precum şi acţiuni de distribuire şi afişare a materialelor de suport în spaţiile intens circulate sau la diverse puncte de informare.
Pe de altă parte, un număr de 475 de cereri pentru ordine de protecţie au fost adresate, anul trecut, celor patru judecătorii din judeţ, cele mai multe, 299, fiind soluţionate de magistraţii Judecătoriei Galaţi. Câte 50 de cereri au fost adresate judecătoriilor Târgu Bujor şi Lieşti, în timp ce la instanţa din Tecuci au ajuns 76 de cereri.
De asemenea, numai în luna ianuarie a acestui an au fost înregistrate 26 cereri de ordine de protecţie, dintre care 22 au fost înregistrate la Judecătoria Galaţi şi câte două la judecătoriile Târgu Bujor şi Lieşti.