Angajat din combinat, pozitiv COVID 19

0
2421

Un angajat al combinatului siderurgic din Galați, care are peste 5.000 de salariați proprii, a fost testat pozitiv COVID 19. Situația a fost confirmată de combinatul siderurgic printr-un comunicat de presă “LIBERTY Galați informează că a fost confirmată infectarea unui angajat cu virusul Covid – 19.  Reamintim că în toată compania au fost luate măsuri de prevenire, de protecție și de asigurare a distanțării sociale care –  până acum – și-au arătat efectul pozitiv.  În plus, pentru toate cazurile unde exista suspiciunea că s-a intrat în contact cu noul virus, au fost luate măsuri preventive de autoizolare a persoanei și contacților săi.  În acest caz au fost respectate toate aceste măsuri și au fost implementate încă de săptămâna trecută, inclusiv cele de dezinfectare, izolare a persoanei în cauză și a contacților. Ca urmare a măsurilor generale de prevenție cât celor specifice, luate complet și rapid, nu credem să  existe pericolul unei contaminări în Combinat.  Suntem în legătură permanentă cu colegul nostru, cu familia acestuia cât și cu medicii și ne asigurăm că primește cea mai bună îngrijire posibilă”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen + fifteen =