Angajat de la Gospodărire Urbană, agresat în parcare. Bătăușul a fost arestat

0
739

Polițiștii Secției 3 Poliție Galați au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Galați, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Bărbatul, care se sustrăgea cercetărilor , fusese dat în consemn la frontieră, fiind depistat, în data de 29 octombrie, pe aeroportul Otopeni, în timp ce încerca să părăsească țara, cu destinația Marea Britanie.

”Din cercetări, a reieșit că, în data de 18 octombrie a.c., în parcarea din fața Sălii Sporturilor, din municipiul Galați, persoana în cauză ar fi coborât dintr-un autovehicul și, fără niciun motiv, ar fi lovit cu pumnii și picioarele un angajat al primăriei, ce monta dispozitive de blocare a roților la autoturismele pentru care nu era achitată taxa de parcare.

După reținerea bărbatului și administrarea probatoriului, ținând cont de calitatea victimei, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din lovire sau alte violențe, în ultraj.

Agresorul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează IPJ Galați.

Foto: Viața Liberă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.