Amenzi și marfă confiscată, după o razie a Poliției Locale Galați

0
96

Peste 4.800 kg. de fructe și legume (struguri, hrean, roșii, vinete, etc.), 1.360 de țigarete și trei cântare, bunuri în valoare de peste 11.500 lei, au fost confiscate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale, la cea mai recentă acțiune desfășurată în piețele din Galați.

”Pe perioada acțiunii de control, oamenii legii au verificat un număr de 38 de operatori economici/persoane fizice și au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.300 lei. Pentru lipsă afișare prețuri, în baza HCL 260/2018, polițiștii locali au dat un număr de 10 amenzi, alte 13 sancțiuni contravenționale fiind aplicate în baza Legii 12/1990”, precizează Poliția Locală Galați, într-un comunicat de presă.

În primele nouă luni ale anului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au aplicat un număr de 465 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 330.100 lei. Cele mai multe dintre aceste amenzi (un număr de 177) au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018. Tot în perioada menționată, oamenii legii au suspendat activitatea la un număr de 12 agenți economici, și au ridicat marfă în vederea confiscării, în 72 de cazuri.

”De asemenea, în perioada iunie-septembrie 2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale, au efectuat verificări cu privire la ocuparea domeniului public cu terase sezoniere, lăzi cu înghețată, vitrine frigorifice și chioșcuri pentru înghețată/băuturi răcoritoare, etc. În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 12 sancțiuni, în valoare totală de 6.800 lei”, mai precizează reprezentanții Poliției Locale.

Polițiștii locali au aplicat amenzi pentru: lipsă acord funcționare și autorizație pentru alimentație publică (s-a dispus măsura complementară de suspendare a activității la doi din cei trei operatori economici verificați, în baza OG nr. 99/2000), lipsă licență amplasare terasă sezonieră conform HCL 260/2018, lipsă autorizații emise de autoritățile publice locale și/sau centrale, lipsă autorizații utilizare muzică în scop ambiental (drepturi de autor) conform Legii 8/1996.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + 6 =