Alimente și produse de igienă pentru gălățenii defavorizați

0
555

Primăria informează că miercuri, 10 martie, începe o nouă etapă de distribuire a pachetelor cu alimente și a produselor de igienă din partea Uniunii Europene pentru persoanele defavorizate.

Distribuirea pachetelor cu produse alimentare (tranșa a doua) și produse de igienă (tranșa a treia) face parte din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2021), derulat de Uniunea Europeană.

Pachetele vor fi acordate prin intermediul Cantinei de Ajutor Social, în centrul de distribuție din Piața Țiglina 1, în parcarea laterală, pe baza buletinului de identitate, iar programul va fi de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00.

”Beneficiarii programului sunt persoanele titulare ale dreptului la venit minim garantat și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei. Mai pot primi ajutoare și persoane aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, persoane dependente, aflate și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate), însă numai în cazul în care există stocuri de produse după epuizarea distribuirii pentru primele două categorii menționate”, informează Biroul de Presă al Primăriei.

Pachetul alimentar cântărește 25,3 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe. Pachetul de igienă conține periuțe și pastă de dinți, șampon pentru copii și adulți, săpun lichid și detergent.

Pentru a putea ridica produsele comunitare, beneficiarii trebuie să se prezinte cu următoarele documente, în original: buletinul persoanei titulare; buletinul soțului/soției/concubinului/concubinei; certificatul de naștere al copilului sau cartea de identitate (după caz).

Fiecare beneficiar final va primi o cutie cu produse alimentare și o cutie cu produse de igienă.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × five =