Alegeri parlamentare noi, pentru Republica Moldova, la Galaţi

0
479

La secţia de votare 50/63, amenajată la Galaţi (sediul central al Universităţii Dunărea de Jos, strada Domnească nr. 47)  sunt disponibile 3.000 de buletine, suficiente având în vedere că la ultimele alegeri s-au prezentat la urne în jur de 400 de alegători. Totuşi, condiţiile meteo din această dimineaţă au descurajat votanţii, aşa că prezenţa la urne a fost scăzută, în prima parte a zilei, când primul votant s-a prezentat la urne în jurul orei 11.00. O altă cauză a lipsei de votanţi ar putea fi faptul că tot astăzi, în Republica Moldova, sunt alegeri locale, însă candidaţii nu pot fi votaţi de cei aflaţi în afara graniţelor ţării. La secţia de la Galaţi, arondată Circumscripţiei nr. 50, la vest de Republica Moldova se poate vota doar pentru ocuparea locului de parlamentar rămas vacant după ce Maia Sandu ( aleasă, iniţial, deputat, din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” în circumscripția electorală uninominală nr. 50, la vest de Republica Moldova) a fost numită premier.

În judeţul Galaţi există o mare comunitate de cetăţeni din Republica Moldova, având în vedere că din cei peste 12.500 de studenţi ai Universităţii Dunărea de Jos, aproximativ 3.000 sunt din Republica Moldova, la care se adaugă  alte mii de persoane care trăiesc, de ani de zile în Galaţi, sau care se află temporar, până la obţinerea cetăţeniei române, după care aceştia pleacă, de regulă, în alte state UE.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten + 6 =