Agresiuni fără număr asupra angajaților Trecere-Bac, pe malul tulcean

0
663

 

 

 

În ultima perioadă a crescut foarte mult numărul agresiunilor verbale dar mai ales fizice cărora le cad victime, pe malul tulcean,  angajații de la Trecere Bac Galați-Tulcea. În nici o săptămână s-au înregistrat două astfel de cazuri. În cel mai recent dintre ele un agent de pază a fost lovit cu mașina de un șofer care forța intrarea pe bac. Au sărit alți șoferi și i-au oprit motorul iar apoi, de supărare, bărbatul, de loc din Niculițel, a încercat să se arunce de pe bac dar tot angajații au reusit să îl oprească înainte de a sări în apă. ,, A  depășit toată coloana, a venit în față  și-a luat bilet de la casierie,   eu l-am oprit de două  ori, l-am rugat să se ducă la rând, nu a vrut a intrat pe pasarela bacului , cred ca era beat, drogat, nu știu. Eram în fața mașinii și am sunat la 112 când el a accelerat și a dat peste mine  cu mașina “, a spus Cosmin Gherghe, agent de pază Trecere Bac. Polițiștii tulceni de la postul din localitatea I.C.  Brătianu au spus că au terminat programul și i-au îndemnat pe cei de la Trecere Bac să sune la 112. După șapte încercări le-a răspuns cineva de la 112 și după o oră și jumptate sau mai mult polițiștii au ajuns la locul incidentului. O altă agresiune a avut loc cu doar câteva zile mai devreme când un lucrător de la Trecere Bac a fost bătut, tot pe malul tulcean, de câțiva tineri din IC Brătianu. Mai devreme bărbatul nu îl lăsase pe unul dintre ei să urce pe bacul care deja pleca, tânărul nu voia la bord ci să sară iar de pe bac pe mal. Amicii lui l-au batut apoi pe angajat. ,, Unul m-a provocat prin față și când am văzut că celălalt vine pe la spate am scos sprayul paralizant. Degraba. Au dat în mine , m-au trântit pe  jos, mi-au spart ochelarii, mi-au spart ceasul”, povestea Lucian Croitoru, angajat Trecere Bac. Polițiștii tulceni au înregistrat doar în primul caz, cel în care s-a forțat urcarea pe bac, dosar penal pentru lovire și alte violențe deoarece, în cel de al doilea caz părțile s-au împăcat la poliție înainte de depunerea plângerii. Reprezentanții Trecere Bac Galați-Tulcea spun că în ultima vreme pe malul tulcean angajații lor nu au voie să stea noaptea deoarece riscă să fie bătuți.  ,, Nu este prima dată când se întâmplă astfel de evenimente. Ideea este că cerem ajutorul, dar nu avem cui. Programul  acelui agent de la post este până la ora 16, se întâmplă tot felul  de evenimente urâte, bătăi, săbii, ameninţări. Angajaţii mei nu au voie seara să stea pe malul tulcean, acolo unde ar trebui să stăm cu Bac-ul mic, Poienari 2, pentru a prelua salvările care vin de la Tulcea. Nu sunt în siguranță. Din cauza a ceea ce se întâmplă stăm la Galaţi, este pierdere de timp şi astfel, automat, orice urgenţă medicală are întârzieri. Cred că este cazul să suplimentăm numărul de agenţi. Noi respectăm legislaţia cu privire la preluarea casierei , a siguranţei pe bac, dar trebuie să fie  cineva şi pe cheu care să menţină ordinea, să se implice”, a precizat Mara Vasilache, administrator Trecere Bac. Reprezentanții IPJ Tulcea au precizat că la comanda inspectoratului se fac eforturi pentru a se rezolva și această situație.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six + 6 =