Află ce servicii funcţionează în noul sediu al Primăriei şi unde se află ghişeele cu publicul

0
1970

Primăria Galaţi a făcut public, astăzi, modul în care sunt organizate spaţiile în noul sediu al instituţiei, de lângă Prefectură şi a informat ce servicii şi birouri funcţionează la demisol, parter şi la cele trei etaje ale modernei clădiri.

Conform datelor furnizate de Biroul de Presă al instituţiei, la demisol se află Biroul de Apărare şi Protecţie Civilă, Atelierul IT şi Arhiva.

La parter se află Sala de lucru cu publicul, Sala Audienţe Primar, Serviciul Juridic şi Legalitate, Casieria, Registratura, Ghişeul Unic, Centrul Informare pentru Cetăţeni şi Instituţia Arhitect-Şef – Autorizări Construcţii.

La etajul I funcţionează Serviciul Construcţii, Dezvoltare şi Întreţinere Străzi, Serviciul de Închirieri, Concesiuni şi Vânzări terenuri proprietatea municipiului, Compartimentul Autorizaţii – Licenţe, Serviciul de Administraţie Publică, Biroul de Cadastru, Compartimentul de Atragere Fonduri, Finanţări, Întocmiri documentaţii, Biroul de Evidenţă şi Gestionarea patrimoniului, Serviciul Investiţii şi Compartimentul reparaţii clădiri.

La etajul II sunt organizate Direcţia Generală de Relaţii Publice, Evenimente şi Managementul Documentelor, Departamentul Financiar – Contabil, Achiziţii publice, Resurse Umane, Serviciul de Utilităţi Publice, Managementul Calităţii şi Control intern.

La etajul III se află Cabinetul primarului, celor doi viceprimari, al secretarului, al administratorului public şi Biroul de presă.

Aproape 300 de salariaţi îşi vor desfăşura activitatea în cele 70 de birouri din noul sediu al Primăriei, cu o amprentă la sol de 2.412 de metri pătraţi şi cu spaţii funcţionale de 5.874 de metri pătraţi. Pentru construcţia clădirii au fost folosiţi 3.086 de metri pătraţi de sticlă. „Noua Primărie”, în care se află o pictură murală de 60 de metri pătraţi (realizată de artistul plastic David Sava) şi o alta de 78 de metri pătraţi (realizată de artistul plastic Gheorghe Miron), dispune de 88 de locuri de parcare. Valoarea investiţiei este de 29.402.020,80 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.