Accident pe DN 25, la Hanu Conachi. Şapte persoane în spital

0
1379

Şapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs, miercuri, pe DN 25, în localitatea Hanu Conachi, pe sensul de mers Galaţi-Tecuci.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, un bărbat, de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz care efectua transport de persoane, pe ruta Galaţi -Tecuci, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară in mers faţă de vehiculul care circula in fata sa, un ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă – tir, şi ar fi intrat în partea din spate a acestuia.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a şase pasageri din microbuz, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi şoferi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

La faţa locului au acţionat o autospecială pentru descarcerare de la Secţia de Pompieri Tecuci, un echipaj SMURD tip C şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.