Accident rutier înregistrat în această seară, pe raza localitații Matca, pe DJ 251, în urma căruia două persoane au fost grav rănite, în cazul uneia din ele fiind vorba despre o persoană care a căzut dintr-o căruță și a fost accidentată de autoutilitarei din spatele atelajului. Cei doi răniți au fost transportați la spital. Potrivit ISU Galați “căruța a a fost lovită din spate de utilitară, iar una din cele două persoane aflate în căruță a căzut sub mașină. S-au deplasat de urgență o autospecială de la Secția de Pompieri Tecuci si o ambulanta SAJ. Până la sosirea echipajelor medicale și de pompieri, persoanele aflate la locul incidentului au răsturnat utilitara pentru a scoate un bărbat de circa 56 ani, conștient, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale și la membrele superioare. Echipajele SAJ au acordat primul-ajutor celor două persoane aflate în căruță, ulterior ele fiind transportate la Spitalul Municipal Tecuci. Șoferul utilitarei a acuzat și el dureri la nivelul membrelor inferioare, dar a primit îngrijiri medicale si a rămas la locul evenimentului”.