Absolvenţi universitari, studenţi la a doua facultate!

0
1009

Potrivit biroului de presă al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, la admiterea din acest an, 95 de absolvenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați  s-au înscris la a doua facultate, pe locuri cu taxă. Cei mai mulți sunt la Facultatea de Educație Fizică și Sport și, respectiv, la Medicină și Farmacie. “Aceștia vor beneficia de facilități, plătind doar jumătate din taxa de studii, al cărei cuantum diferă, de la o facultate la alta, după cum urmează: 2.700 lei/an la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, la Facultatea de Litere, la Economie și Administrarea Afacerilor, Știinte Juridice, Sociale și Politice, precum și la Arte; 3.000 lei la Știinte și Mediu, Inginerie; 3.200 lei la Știința și Ingineria Alimentelor, la Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, precum și la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila; 3.500 lei la Asistență Medicală Generală și Moașe; 6.500 lei la Medicină, Farmacie și Medicină Dentară; 3.200 de lei Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Este primul an în care absolvenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați li se oferă această oportunitate. Inițial, s-a alocat un număr limitat de locuri, pentru fiecare specializare, însă, dat fiind numărul mare de absolvenți înscriși, s-a hotărât, în Consiliul de Administrație al Universității, ca toți cei înscriși să beneficieze de reducerea cu 50 % a taxei de școlarizare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.