A vândut hering pe post de scrumbie

0
479

Un bărbat din Galați, în vârstă de 33 ani, a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa hering, recomandat ca și scrumbie, fără documente de proveniență dar și fără forme legale. ,, În timp ce un bărbat din Galați  își făcea cumpărăturile, pe Aleea Comerțului din Micro 19,  a observat un vânzător de ocazie pe care l-a întrebat dacă în sacoșe este scrumbie, iar acesta, văzând că cetățeanul nu prea cunoaște speciile de pește, i-a spus că are la vânzare, la un preț de 20 lei/kg, scrumbie de Dunăre, „proaspăt pescuită”. Abia când curăța peștele, bărbatul a observat că acesta nu pare a fi pescuit din apele Dunării și  a sunat la Secția 3 poliție reclamând cele întâmplate. Dispeceratul secției de poliție a trimis, pe Aleea Comerțului, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice, iar când oamenii legii și-au făcut apariția în zonă, vânzătorul și-a abandonat peștele și a rupt-o la fugă printre blocuri, însă, cu jandarmii după el. Ajuns din urmă, vânzătorul  a declarat verbal jandarmilor că vinde hering fără a respecta cadrul legal. Cât privește peștele vândut reclamantului, ca și scrumbie, acesta nu a oferit nicio lămurire”, a precizat Cătălin Bădin, IJJ Galați.  Cele 16 kg de pește găsite asupra vânzătorului au fost ridicate de către jandarmi și predate la un magazin specializat, iar acestuia i-a fost aplicată o amendă de 500 lei, conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Cumpărătorul  a preferat să rămână cu heringul, servit pe post de scrumbie, fără a mai depune vreo plângere scrisă.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × four =