A murit Regele Mihai

0
1492

Potrivit unui comunicat la Casei Regale, Regele Mihai a murit la ora 13.00, ora României. Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. Majestatea Sa se afla la reședința din Aubonne împreună cu principesa Maria, care a mers acolo încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Medicii au considerat prea riscantă deplasarea Majestăţii Sale la spital, așa că au luat decizia ca o amplă echipă să îl supravegheze permanent în reşedinţa din Aubonne. Pe 6 noiembrie anul acesta, Familia Regală a anunțat că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au mers în Elveția de urgență. A doua zi, Regele Mihai a primit Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif. Pe 25 octombrie, Regele Mihai I a împlinit 96 de ani.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, condoleanțe membrilor Casei Regale la moartea Regelui Mihai, precizând că acesta a fost una din cele mai mari personalități ale României și „a scris cu litere mari” istoria țării. „Este o mare pierdere pentru România, pentru români. Condoleanțe tuturor membrilor Casei Regale. România va organiza toate ceremoniile așa cum se cuvine și cu siguranță vom avea și zile de doliu național”, a declarat Iohannis după întâlnirea cu ambasadorii statelor membre UE.

”Rămas bun, Majestate!” a postat pe contul său de facebook și vicepremierul Marcel Ciolacu, care și-a mărturisit pe contul său de facebook regretul pentru trecerea în neființă a celui care ”și-a iubit poporul așa cum numai un rege o poate face”: „Am aflat cu deosebită întristare vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României. Este o despărțire dureroasă, pentru că fiecare dintre noi pierde astăzi ceva din România profundă, demnă și frumoasă purtată în suflet cu atâta mândrie de Regele Mihai. Românii îl vor prețui mereu pentru că, mai presus de orice, Regele Mihai avea darul de a scoate la lumină ceea ce este bun și frumos din oameni. Și-a iubit poporul așa cum numai un rege o poate face și nu l-a abandonat, indiferent câte nedreptăți a trebuit să înfrunte. În tot ceea ce a făcut, Majestatea Sa a urmat întotdeauna interesul României și a dorit ca țara noastră să își regăsească măreția și reperele corecte. Avem datoria de a duce această misiune mai departe, pentru că acesta este cel mai sincer mod în care îi putem cinsti și onora atât memoria cât și serviciul depus în slujba patriei și a neamului românesc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.