A murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat

0
623
În data de 04 decembrie 2021, în jurul orei 19:45, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Traian, în apropierea avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto a rămas încarcerat și s-ar afla în stare de inconștiență.
Polițiștii din cadrul Biroului Poliției Rutiere care au ajuns imediat la fața locului împreună cu echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență – „Eremia Grigorescu” Galați, au constatat că, din păcate, persoana care a condus autoturismul implicat în acest eveniment rutier, a decedat.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 ani, din sat Costi, comuna Vânători, județul Galați. Acesta se afla singur în autoturismul pe care îl conducea dinspre localitatea mai sus menționată, iar când a ajuns pe strada Traian, din municipiul Galați, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu o stație pentru transport public și apoi s-a lovit de un stâlp de iluminat, care s-a rupt și a căzut peste mașină. În urma impactului, bărbatul de 42 ani, a decedat.
În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările urmând a fi continuate de polițiștii din cadrul Biroului Poliției Rutiere Galați, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier, dacă bărbatul avea permis de conducere valabil și dacă acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × four =