A început Târgul educațional „Student #UDJG”

0
378

Elevii gălățeni din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, însoțiți de profesorii diriginți sunt așteptați, astăzi și mâine, la sediul central al Universității „Dunărea de Jos” din Galați (str. Domnească nr. 47) unde se desfășoară,  în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Galați, Târgul educațional „Student #UDJG”. Evenimentul, deschis astăzi la ora 10.00 și care se încheie, în ambele zile, la ora 16.00, cuprinde prezentarea ofertei educaționale aparținând celor 14 facultăți și a altor tipuri de programe educaționale (Universitatea Junior, Universitatea Vârstei a Treia, învățământ la distanță, învățământ fără frecvență, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, programe de conversie profesională, cursuri de perfecționare). Târgul educațional „Student #UDJG” se înscrie în Proiectul „Parteneriat pentru performanță”, derulat în parteneriat cu inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar din Regiunea de Sud-Est, având ca principal obiectiv dezvoltarea colaborării între mediul preuniversitar și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Pe lângă prezentarea ofertei educaționale a Universității, Târgul „Student #UDJG”  cuprinde demonstrații interactive, imprimare 3D, prezentare de roboți, degustări de produse alimentare realizate în stațiile-pilot ale instituției, prezentarea mobilităților internaționale și a Centrului de Orientare și Consiliere în Carieră, spectacole și tombole cu premii surpriză, în cele două zile. Prin astfel de evenimente elevii se familiarizează cu structura și cu oferta Universității „Dunărea de Jos” din Galați, interacționează cu studenții și cadrele didactice ale instituției și pot decide, în cunoștință de cauză, ce traseu profesional vor urma după absolvirea liceului.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − two =