A anunțat la 112 că e sechestrată , a dat o adresă eronată,  dar a pus polițiștii degeaba pe drumuri

0
1139

 

 

O femeie a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând Secția 4 Poliție Galați că ar fi sechestrată într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de pe strada Caișilor, din localitate. Polițiștii au mers imediat la adresa indicată și au verificat toate apartamentele din blocul respectiv, dar apelanta nu a putut fi identificată. În același timp, s-a încercat contactarea telefonică a acesteia la numărul de telefon de pe care a sunat, dar femeia nu a mai răspuns.,,În urma activităților specifice care se desfășoară în astfel de situații, apelanta a fost identificată la o altă adresă și le-a declarat polițiștilor că a sunat la numărul unic de urgență 112, întrucât concubinul ei, cu care locuiește, ar fi lovit-o cu palma peste față, iar din cauza consumului de alcool ar fi indicat o adresă eronată și ar fi spus că este sechestrată.Femeia, de 39 de ani, a mai precizat că locuiește de bunăvoie  cu concubinul său și că nu dorește să depună plângere împotriva acestuia pentru lovire sau alte violențe”, a precizat cms.șef Gabriela Costin, IPJ Galați. Întrucât persoana în cauză a apelat în mod nejustificat numărul unic de urgență 112, invocând o falsă lipsire de libertate, aceasta este cercetată acum pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.