Judecătoria Liești, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 40 de ani, din localitatea Liești, județul Galați, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Inițial, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au dispus față de acesta măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că bărbatul ar fi provocat un conflict pe o stradă din comuna Liești, în timpul căruia ar fi agresat fizic două femei, de 46 și 69 de ani, din aceeași localitate. Totodată, acesta ar fi adresat amenințări altor doi bărbați, de 47 și 49 de ani.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.










