Polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Navale Galați din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Portului Galați, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor în domeniul transporturilor navale, verificarea respectării măsurilor de pază și siguranță a navelor și ambarcațiunilor aflate în parcurile reci și de iernat, precum și pentru prevenirea și descoperirea ilegalităților la regimul navigației civile.
În timpul acțiunii, cu ocazia unui control efectuat la bordul unei nave acostate la malul stâng al fluviului Dunărea, la kilometrul fluvial 155, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 66 de ani, din localitatea Gura Ialomiței, județul Ialomița, comandant al navei, ar fi părăsit bordul navei fără aprobare, în timpul efectuării serviciului.
De asemenea, mecanicul aflat la bordul navei, un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tisău, județul Buzău, ar fi refuzat testarea cu aparatul alcooltest din dotarea Căpităniei Zonale Galați, precum și deplasarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „părăsirea fără aprobare a postului sau a navei de către comandant, în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigația ori pune în pericol siguranța navei, a încărcăturii sau a echipajului” și „refuzul de a se supune sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unei substanțe psihoactive”, fapte prevăzute și pedepsite de Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval.
Polițiștii de transporturi navale vor continua desfășurarea, în colaborare cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu, a unor astfel de acțiuni, în vederea creșterii gradului de siguranță a navelor și ambarcațiunilor care staționează și tranzitează fluviul Dunărea.










