26.1 C
Galați
miercuri, septembrie 9, 2026
Acasă ADMINISTRATIE Se reia traficul rutier pe strada Eroilor. Lucrările s-au finalizat

Se reia traficul rutier pe strada Eroilor. Lucrările s-au finalizat

0
25

Mâine, traficul rutier va fi reluat pe strada Eroilor, pe tronsonul cuprins între străzile Nicolae Bălcescu și Traian. Primăria informează că au fost finalizate lucrările pentru obiectivul „Reparații strada Eroilor – sector cuprins între strada Traian și strada Nicolae Bălcescu, municipiul Galați”. În cadrul proiectului, s-au derulat lucrări de asfaltare (carosabil și trotuare).

Totodată, într-un proiect propriu, operatorul Apă Canal Galați a înlocuit conducta magistrală (Dn600) care asigură alimentarea cu apă în Centru și Port.  În plus, s-au realizat și noi racorduri la sistemul de canalizare.

Astfel, începând de joi, 10 septembrie 2026, ora 09.00, tronsonul menționat va fi redeschis circulației rutiere, traficul urmând să se desfășoare în condiții normale. În ceea ce privește transportul public, autobuzele care asigură traseele 11 (Micro 13B – Piața Centrală) și 15 (Gara CFR – Piața Centrală) vor reveni la rutele inițiale.

Finalizarea intervențiilor contribuie la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la creșterea confortului și siguranței participanților la trafic în această zonă a municipiului Galați”, informează Compartimentul de Presă al Primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.