33.3 C
Galați
marți, august 11, 2026
Acasă EVENIMENT Crimă în Micro 40

Crimă în Micro 40

0
45
Un bărbat din Galați a fost arestat preventiv pentru 30 zile, find acuzat de omor calificat asupra unui membru de familie. El și-a ucis propriul tată, pe care l-a înjunghiat în piept cu un cuțit. Autorul crimei are un trecut violent. În 2011, a fost condamnat în străinătate pentru tentativă de omor, sentință recunoscută și în România.
Agresiunea s-a produs joi seară, într-un bloc din Micro 40. Bărbatul înjunghiat, în stare gravă, a fost stabilizat la fața locului de un echipaj SMURD și apoi transportat la Spitalul Județean de Urgență, unde a decedat, câteva ore mai târziu.
„În fapt s-a reţinut că, inculpatul, în seara zilei de 06.08.2026, în timp ce se afla în locuinţa victimei, tatăl său, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, a aplicat acesteia o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, cauzându-i leziuni traumatice grave din cauza cărora, în dimineaţa zilei de 07.08.2026, a decedat”, a precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cu sprijinul polițiștilor de Investigații Criminale de la IPJ Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.