De pe 31 iulie și până pe 14 august, în ajunul marelui praznic, credincioșii sunt chemați la postire, rugăciune și curățire spirituală.
Potrivit rânduielilor bisericești, lăsata secului este, de obicei, pe 31 iulie şi postul începe pe 1 august, însă dacă această dată cade miercurea sau vinerea, cum se întâmplă anul acesta, se lasă sec cu o zi mai înainte, adică pe 30 iulie.
Din punct de vedere alimentar, Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat mai ușor decât Postul Mare, cel care precede Învierea Domnului, dar mai aspru decât Postul Nașterii Domnului ori Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare uscată.
Marțea și joia se mănâncă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.
De sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august, este dezlegare la pește, untdelemn și vin.










