25.2 C
Galați
vineri, iulie 24, 2026
Acasă EVENIMENT Moldovean cu mandat de arestare emis în Austria depistat la frontieră

Moldovean cu mandat de arestare emis în Austria depistat la frontieră

0
40

Poliţiştii Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat o persoană căutată de către autorităţile din Austria, în vederea arestării.

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean moldovean, în vârstă de 24 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un document de călătorie emis de către autoritățile moldovene, însă polițiștii de frontieră au observat că persoana aflată la control nu este una și aceeași cu cea din fotografia documentului prezentat.

În continuare, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra cetățeanului moldovean, a mijlocului de transport și a bagajelor personale, ocazie cu care colegii noştri au descoperit un alt document de călătorie valabil, emis de către autoritățile din Republica Moldova, care conținea datele reale ale bărbatului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că, pe numele tânărului, există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de către autorităţile din Austria, persoana fiind căutată în vederea arestării, deoarece a comis infracțiuni contra patrimoniului pe teritoriul acestui stat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, intrarea ilegală în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat și tentativă de ieșire ilegală din țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.